ROMÂNĂ
UTILIZARE
Acest dispozitiv se utilizează în biopsia leziunilor ţintă submucoase şi
extramurale, din cadrul arborelui traheobronşic sau tractului gastrointestinal
ori adiacente cu acestea, prin intermediul canalului de lucru al unui endoscop
ecografic pentru biopsie fină aspirată (FNA).
NOTE
Nu utilizaţi dispozitivul pentru niciun alt scop decât cel pentru care a fost destinat.
A nu se utiliza dacă ambalajul este deschis sau deteriorat la recepţie. Inspectaţi
vizual pentru a detecta mai ales eventuale răsuciri, îndoiri sau rupturi. A nu se
utiliza dacă este detectată o anomalie care ar face imposibilă o stare de lucru
normală. Vă rugăm să notificaţi COOK Medical pentru obţinerea autorizaţiei de
retur.
Depozitaţi într-un loc uscat, ferit de temperaturi extreme.
Utilizarea acestui dispozitiv trebuie realizată exclusiv de cadrele medicale
instruite în acest sens.
Acest dispozitiv este exclusiv de unică folosinţă. Tentativele de reprocesare,
resterilizare şi/sau reutilizare pot duce la defectarea dispozitivului şi/sau
transmiterea de boli.
Acest dispozitiv este destinat utilizării cu un endoscop Olympus EBUS.
CONTRAINDICAŢII
Contraindicaţiile le includ pe cele specifice procedurii de endoscopie primară
efectuată pentru obţinerea accesului la poziţia dorită în scopul vizualizării
locului ţintă.
Contraindicaţiile relative includ următoarele, nefiind limitate la acestea:
coagulopatie.
COMPLICAŢII POTENŢIALE
Complicaţiile potenţiale asociate bronhoendoscopiei şi endoscopiei
gastrointestinale includ următoarele, nefiind limitate la acestea: perforaţie,
hemoragie, aspiraţie, febră, infecţie, reacţie alergică la medicaţie, hipotensiune
arterială, depresie respiratorie sau stop respirator, aritmie cardiacă sau stop
cardiac şi metastaze tumorale.
70