ron
inelele de strângere cu cleşte adaptor provenite de la alţi furnizori pot fi folosite
cu REMS PowerPress SE, REMS PowerPress, REMS PowerPress ACC,
REMS Akku-Press şi REMS Akku-Press ACC, dacă acestea sunt prevăzute
pentru o forţă de avans de 32 kN, dacă sunt compatibile mecanic cu maşina de
acţionare REMS, dacă pot fi blocate corespunzător şi dacă, la sfârşitul duratei
de exploatare resp. în cazul suprasolicitării se rup fără niciun pericol, cum ar fi
în cazul în care bucăţile din bacurile de presare ar fi proiectate în jur. Se recomandă
folosirea exclusivă a cleştilor de presare şi inelelor de strângere cu cleşte adaptor
prevăzute cu un factor de siguranţă ≥ 1,4 împotriva ruperii permanente, cu alte
cuvinte, care rezistă până la o forţă de avans de 45 kN, în condiţiile în care forţa
necesar este de 32 kN. Citiţi şi respectaţi în plus şi instrucţiunile de utilizare şi
de siguranţă date de producătorul/furnizorul cleştilor de strângere şi a inelelor
de strângere cu adaptor şi instrucţiunile de montaj ale producătorului/furnizorului
sistemului de fitinguri presate, respectând şi restricţiile eventual prevăzute în
aceste documentaţii. În cazul nerespectării acestor reguli apare pericolul ruperii
sculelor şi a producerii unor accidente grave din cauza pieselor proiectate în jur
cu mare viteză.
Cleştii de presare şi inelele de presare cu adaptor (bacuri de presare, bucle de
presare cu adaptor) provenite de la alţi furnizori nu sunt autorizate de REMS
pentru presele REMS PowerPress E.
● Folosiţi presa axială numai după ce capetele de presare au fost introduse
până la capăt. În cazul nerespectării acestor reguli apare pericolul ruperii sculelor
şi a producerii unor accidente grave din cauza pieselor proiectate în jur cu mare
viteză.
● Verificaţi dacă au fost înşurubate corect capetele de presare în dispozitivul
de expandare. În cazul nerespectării acestor reguli apare pericolul ruperii sculelor
şi a producerii unor accidente grave din cauza pieselor proiectate în jur cu mare
viteză.
● Folosiţi cleştii de presare standard şi Mini, inelele de presare, adaptoarele,
capetele de presare şi de expandare numai dacă se află în perfectă stare.
Cleştii de presare standard şi Mini, inelele de presare, adaptoarele, capetele de
presare şi de expandare defecte se pot bloca sau rupe, resp. îmbinarea presate
nu se va putea executa corespunzător. Este interzisă recondiţionarea cleştilor
de presare standard şi Mini, inelelor de presare, adaptoarelor, capetelor de
presare şi de expandare defecte. În cazul nerespectării acestor reguli apare
pericolul ruperii sculelor şi a producerii unor accidente grave din cauza pieselor
proiectate în jur cu mare viteză.
● Scoateţi cablul din priză, resp. acumulatorul înainte de a monta/demonta
cleştii de presare standard şi Mini, inelele de presare, adaptoarele, capetele
de presare şi de expandare. Pericol de accidentare!
● Respectaţi instrucţiunile de întreţinere date pentru scula electrică şi pentru
cleştii de presare standard şi Mini, inelele de presare, adaptoarele, capetele
de presare şi de expandare.
● Verificaţi periodic cablul de alimentare şi eventual prelungitoarele de la
scula electrică. Solicitaţi unui specialist sau unui atelier autorizat REMS să
schimbe cablurile defecte.
● Nu lăsaţi scula electrică la îndemâna persoanelor nepregătite corespunzător.
Persoanele tinere pot folosi această sculă electricp numai dacă au împlinit vârsta
de 16 ani, dacă aceste lucrări sunt necesare pentru pregătirea lor profesională
şi numai dacă se află sub supravegherea unui specialist.
● Aceste scule electrice nu pot fi folosite de persoane (inclusiv copii) cu afecţiuni
fizice, psihice, senzoriale sau fără experienţa şi cunoştinţele necesare, cu excepţia
cazului în care acestea au fost instruite iniţial de o persoană responsabilă de
siguranţa lor sau sunt supravegheate de aceasta din urmă. Copiii se vor ţine sub
supraveghere, pentru ca aceştia să nu se joace cu scula electrică.
Instrucţiuni de siguranţă pentru acumulatoare
AVERTIZARE
Citiţi toate instrucţiunile de siguranţă şi de utilizare. Nerespectarea instrucţiunilor
de siguranţă şi de utilizare poate conduce la electrocutări, incendii şi/sau vătămări
corporale grave.
Păstraţi toate instrucţiunile de siguranţă şi de utilizare pentru consultarea
ulterioară.
● Nu folosiţi acumulatorul decât în sculele electrice REMS şi în lanterna cu
LED-uri. Numai în acest caz, acumulatorul va fi ferit de suprasarcini periculoase.
● Folosiţi numai acumulatoare originale REMS, cu tensiunea dată pe plăcuţa
de identificare. Utilizarea altor tipuri de acumulatoare poate provoca accidente
şi incendii din cauza explodării acumulatoarelor.
● Folosiţi acumulatorul şi încărcătorul rapid numai în domeniul de tempera-
turi date.
● Încărcaţi acumulatoarele REMS numai în încărcătorul rapid REMS. Pericol
de incendiu în cazul folosirii unui încărcător necorespunzător.
● Încărcaţi acumulatorul în încărcătorul rapid REMS înainte de a-l folosi prima
dată, pentru a putea beneficia de întreaga putere a acestuia. Acumulatoarele
sunt iniţial doar parţial încărcate.
● Introduceţi acumulatorul fără să-l forţaţi în aparat şi fără a-l înclina. În caz
contrar, pericol de deformare a contactelor şi de defectare a acumulatorului.
● Păstraţi acumulatorul la loc ferit de căldură, soare, foc, şi umezeală. În caz
contrar, pericol de explozie şi incendiu.
● Nu folosiţi acumulatorul în zone explozibile, în spaţii umede, în apropierea
gazelor, soluţiilor, pulberilor şi vaporilor inflamabili. În caz contrar, pericol
de explozie şi incendiu.
● Nu desfaceţi acumulatorul şi nu aduceţi modificări acestuia. În caz contrar,
pericol de explozie şi incendiu din cauza scurtcircuitelor.
● Nu folosiţi acumulatoare cu carcasa sau contacte defecte. Din acumulatoa
rele defecte sau folosite necorespunzător se pot degaja vapori. Vaporii irită căile
respiratorii. Aerisiţi încăperea şi consultaţi un medic dacă e cazul.
● În cazul folosirii necorespunzătoare a acumulatorului, acesta pierde lichid.
Nu atingeţi lichidul respectiv. Lichidul scurs din acumulator poate duce la
iritarea pielii sau la arsuri. La contactul cu acest lichid, pielea se va spăla imediat
cu apă. Dacă lichidul a pătruns în ochi, consultaţi un medic.
● Respectaţi instrucţiunile de siguranţă de pe acumulator şi încărcătorul
rapid.
● Feriţi acumulatoarele neutilizate de agrafele de birou, monede, chei, cui,
şuruburi şi alte obiecte metalice mărunte, care le-ar putea şunta bornele.
În caz contrar, pericol de explozie şi incendiu din cauza scurtcircuitelor.
● Scoateţi acumulatorul din scula electrică, dacă aceasta nu va mai fi folosită
o perioadă mai lungă. Feriţi contactele acumulatorului de scurtcircuit, folosind
de ex. un capac.
● Acumulatoarele defecte nu se vor arunca în deşeurile menajere. Predaţi
acumulatoarele defecte la atelierele autorizate REMS sau la punctele speciale
de colectare.
Legendă simboluri
AVERTIZARE
Pericol cu grad de risc mediu, care, dacă nu este respectat,
poate avea ca urmare un accident grav (ireversibil) sau mortal.
ATENŢIE
Pericol cu grad de risc redus, care, dacă nu este respectat,
poate avea ca urmare un accident moderat (reversibil).
NOTĂ
Daune materiale, fără instrucţiuni de siguranţă! Nu există pericol
de accident.
Citiţi manualul de utilizare înainte de a pune în funcţiune aparatul
Folosiţi ochelarii de protecţie
Folosiţi casca antifonică
Aparat electric cu tip de protecţie II
Reciclare ecologică
1. Date tehnice
Utilizarea corespunzătoare
AVERTIZARE
Presele radiale REMS sunt prevăzute pentru execuţia îmbinărilor presate din toate
sistemele de fitinguri uzuale.
Capetele de debitare REMS sunt prevăzute pentru debitarea tijelor filetate din clasa
de rezistenţă max. 4.8 (400 N/mm²).
Cleştele REMS pentru cabluri este prevăzut pentru tăierea cablurilor electrice de
≤ 300 mm² (Ø 30 mm).
Presele axiale REMS sunt prevăzute pentru execuţia îmbinărilor cu bucşe de presare.
Expandorul REMS pentru ţevi este prevăzut pentru expandarea şi calibrarea ţevilor.
Acumulatoarele REMS sunt prevăzute pentru alimentarea cu curent a maşinilor de
acţionare REMS şi a lămpilor REMS cu LED-uri.
Încărcătoarele rapide sunt prevăzute pentru încărcarea acumulatoarelor REMS.
Folosirea sculelor în orice alt scop este necorespunzătoare, fiind deci interzisă.
1.1. Produse furnizate
Prese radiale/expandoare radiale cu acţionare electrică: maşina de acţionare,
instrucţiuni de utilizare, trusă metalică.
Prese/expandoare cu acumulator: maşina de acţionare, acumulator Li-Ion/
Ni-Cd, încărcător rapid Li-Ion/Ni-Cd, instrucţiuni de utilizare, trusă metalică.
1.2. Număr articol
Maşină de antrenare REMS Power-Press SE
Maşină de antrenare REMS Power-Press
Maşină de antrenare REMS Power-Press ACC
Maşină de antrenare REMS Mini-Press ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Akku-Press Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Akku-Press ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Ax-Press 25 ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Ax-Press 25 L ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Ax-Press 40 Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Akku-Ex-Press Cu ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Akku-Ex-Press P Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Akku-Ex-Press P ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Akku-Ex-Press Q & E ACC Li-Ion
Maşină de antrenare REMS Power-Ex-Press Q & E ACC
Dispozitiv de expandat 6 – 40 mm, ½ – 1½"
Dispozitiv de expandat 54 – 63 mm, 2"
REMS Acumulator Li-Ion 14,4 V, 1,6 Ah
REMS Acumulator Li-Ion 14,4 V, 3,2 Ah
Încărcător rapid Li-Ion/Ni-Cd 230 V, 50 – 60 Hz, 65 W
Alimentare tensiune Li-Ion 230 V, pentru acumulatoare 14,4 V
Cutie de oţel REMS Power-Press SE
Cutie de oţel REMS Power-Press
Cutie de oţel REMS Power-Press ACC
Cutie de oţel REMS Mini-Press ACC
ron
572101
577001
577000
578001
571003
571004
573003
573004
573006
575006
575009
575008
575005
575007
575100
575101
571545
571555
571560
571565
570280
570280
570280
578290