Herunterladen Inhalt Inhalt Diese Seite drucken

Jungheinrich AM 15I Betriebsanleitung Seite 72

Inhaltsverzeichnis

Werbung

Verfügbare Sprachen
  • DE

Verfügbare Sprachen

  • DEUTSCH, seite 4
C
Deservirea
1
Punerea în funcţiune a vehiculului
F
Înainte ca operaţiile de punere în funcţiune a vehiculului, comandă a acestuia sau ridicare a unei unităţi
de sarcină să fie permise, şoferul trebuie să se încredinţeze că nimeni nu se află în zona periculoasă.
Verificaţi vizual la întregul vehicul (în special la roţi şi la mijloacele de preluare a sarcinilor) dacă există
deteriorări.
1.1
Conducerea, virarea, frânarea, ridicarea, coborârea
Conducerea
Z
În cazul deplasărilor fără încărcătură, se poate ajunge la frecare şi uzură.
Pentru evitarea deteriorărilor mijlocului de preluare a sarcinii, realizaţi deplasările fără încărcătură
astfel încât mijlocul de preluare a sarcinii să nu atingă solul.
– Vehiculul poate fi tras sau împins de la mânerul-cadru (4) al oiştei (2).
Virarea
– Pivotaţi oiştea (2) spre stânga sau dreapta; domeniul de pivotare este de aprox. 115°.
Frânarea
În caz de urgenţă, vehiculul poate fi frânat prin coborârea încărcăturii.
– Apăsaţi mânerul (3) în direcţia "S", încărcătura va fi coborâtă.
o
Frânarea cu frâna de mână a oiştei
– Acţionaţi frâna de mână a oiştei (5), până când frâna cuplează.
– Prin tragerea uşoară a manetei, căruciorul stivuitor cu furcă poate fi frânat în timpul deplasării.
o
Frânarea cu frâna de picior
– Apăsaţi frâna de picior (9) în direcţia „A" până la opritor. Sabotul de frânare va fi apăsat pe roţi şi le
va bloca.
– Pentru decuplarea frânei (9), apăsaţi pe partea stângă a pedalei în direcţia „B", arcul apasă înapoi
sabotul de frână şi eliberează roţile.
F
Nu încercaţi niciodată să acţionaţi frâna cu mâna.
3

Werbung

Inhaltsverzeichnis
loading

Diese Anleitung auch für:

Am 30Am 22Am g20Am 08i

Inhaltsverzeichnis