Herunterladen Inhalt Inhalt Diese Seite drucken

Silvercrest SDBSB 3000 A1 Bedienungsanleitung Seite 59

Dampfbügelstation
Vorschau ausblenden Andere Handbücher für SDBSB 3000 A1:
Inhaltsverzeichnis

Werbung

Acest aparat poate fi utilizat de copii începând cu vârsta
de 8 ani, cât și de persoane cu abilităţi fizice, senzoriale
sau mentale reduse sau fără experienţă și/sau cunoștin-
ţe necesare, dacă sunt supravegheaţi sau dacă au fost
instruiţi cu privire la utilizarea sigură a acestui aparat și
au înţeles pericolele cu privire la acesta. Copiilor le este
interzis să se joace cu aparatul. Curăţarea și acţiunile de
întreţinere destinate utilizatorului nu se vor efectua de către
copii, fără supraveghere.
Copiilor le este interzis să se joace cu aparatul.
Reparaţia aparatului trebuie realizată numai într-un atelier
de specialitate autorizat sau de către serviciul clienţi. În
urma reparaţiilor necorespunzătoare pot apărea pericole
pentru utilizatorul aparatului. În plus, se anulează garanţia.
În perioada de garanţie, lucrările de reparaţie a aparatu-
lui trebuie efectuate numai de către serviciul pentru clienţi
autorizat de producătorul aparatului. În caz contrar, nu va
mai fi acordată garanţia pentru defecţiunile ulterioare.
Componentele defecte trebuie înlocuite numai cu piese de
schimb originale. Numai utilizând aceste piese este garan-
tată respectarea dispoziţiilor de siguranţă.
Nu așezaţi niciun fel de obiecte pe aparat, mai ales pe fur-
tunul de legătură dintre staţia de bază și fierul de călcat.
Nu utilizaţi aparatul în apropierea flăcărilor deschise (de
exemplu, lumânări).
56 
RO
SDBSB 3000 A1

Quicklinks ausblenden:

Werbung

Inhaltsverzeichnis
loading

Inhaltsverzeichnis