pentru comparaţia cu alte aparate electrice. Ace-
stea pot fi utilizate şi la o estimare provizorie a
solicitării aparatului.
Avertisment!
Emisiile de vibraţie şi emisiile sonore pot devia de
la valorile menţionate în timpul utilizării efective a
aparatului electric, în funcţie de modul de utilizare
al aparatului electric şi în special de tipul piesei
de prelucrat.
Este necesară stabilirea unor măsuri de siguranţă
pentru protecţia utilizatorului, bazate pe o estima-
re a solicitării prin vibraţii în timpul condiţiilor de
utilizare efective (se va ţine cont de toate etapele
ciclului de exploatare, cum sunt, de exemplu, tim-
pii în care aparatul electric este decuplat şi timpi
în care aparatul este pornit, dar funcţionează fără
sarcină).
Încercaţi să menţineţi solicitarea prin vibraţii şi
zgomot cât se poate de redusă. Măsuri exemplu
pentru reducerea solicitării datorită vibraţiilor sunt
purtarea de mănuşi la utilizarea aparatului, limita-
rea timpului de lucru şi utilizarea de accesorii în
stare bună.
Limitaţi zgomotul şi vibraţiile la un nivel mi-
nim.
•
Utilizaţi numai aparate în stare ireproşabilă.
Întreţineţi şi curăţaţi aparatul cu regularitate.
•
•
Adaptaţi modul dvs. de lucru aparatului.
•
Nu suprasolicitaţi aparatul.
•
Dacă este necesar, lăsaţi aparatul să fie veri-
ficat.
•
Decuplaţi aparatul, atunci când acesta nu
este utilizat.
•
Purtaţi mănuşi!
5. Înainte de punerea în funcţiune
Pericol! Montaţi acumulatorul abia după mon-
tarea completă a aparatului şi efectuarea tuturor
reglajelor. Purtaţi întotdeauna mănuşi de protecţie
atunci când lucraţi la aparat, pentru a evita
vătămările. Scoateţi cu atenţie toate piesele din
ambalaj şi verifi caţi dacă sunt complete (Fig. 1)
5.1 Montarea în general
a) Fig. 2-3: Introduceţi ţeava (7) până la marcaj
(7a) în carcasa mânerului (2a) şi fi xaţi-o cu
piuliţa de montaj (6).
b) Fig. 4: Agăţaţi carabina (A) a curelei de umăr
Anl_GE_LC_18_Li_T_SPK13.indb 177
Anl_GE_LC_18_Li_T_SPK13.indb 177
RO
(8) în dispozitivul de prindere al curelei (B).
c) Fig. 4a: Mânerul suplimentar constă din mâ-
ner (N), şurub cu cap hexagonal (P) şi blocaj
(F). Montajul pe suportul mânerului (U) se
efectuează aşa cum este indicat în imagine.
Introduceţi şurubul cu cap hexagonal (P) în
mâner (N) şi înşurubaţi-l bine cu blocajul (F).
5.2 Montarea setului de mon-
taj pentru ferăstraiele cu lanţ
(utilizare ca ferăstrău cu braţ telescopic)
5.2 a Montarea lamei şi lanţului ferăstrăului
Desfaceţi şurubul de fixare (C) al capacului
•
roţii lanţului (Fig. 5).
•
Demontaţi capacul roţii lanţului.
•
Aşezaţi lanţul în canelura circulară a lamei,
precum ilustrat (Fig. 6/Poz. E).
Lama şi lanţul se vor aşeza în suportul
•
ferăstrăului aşa cum este indicat în imagine
(Fig. 7). Aici lanţul se va ghida după pinion
(Fig. 7/Poz. K).
Montaţi capacul roţii lanţului şi strângeţi cu
•
mâna şurubul de fixare (Fig. 8/Poz. C).
Şurubul de fi xare se va înşuruba complet abia
după reglarea tensionării lanţului de ferăstrău (a
se vedea punctul 5.2.b)
5.2 b Tensionarea lanţului
Atenţie! Înaintea efectuării controalelor şi a
lucrărilor de reglare se va scoate întotdeauna
acumulatorul din aparat. Purtaţi întotdeauna
mănuşi de protecţie atunci când efectuaţi lucrări
la ferăstrăul cu lanţ, pentru a evita vătămările.
Desfaceţi puţin şurubul de fixare (C) al capa-
•
cului roţii lanţului (Fig. 5).
•
Reglaţi tensionarea lanţului cu ajutorul
şurubului de tensionare a lanţului (Fig. 9/Poz.
D). Prin rotire spre dreapta se măreşte tensio-
narea lanţului, prin rotire spre stânga se sca-
de tensionarea acestuia. Lanţul ferăstrăului
este tensionat corect atunci când acesta po-
ate fi ridicat cca. 2 mm la mijlocul lamei (Fig.
10).
Se strânge şurubul de fixare (C) a roţii lanţului
•
(Fig. 8).
Indicaţie! Toate elementele lanţului trebuie să se
găsească corect în canelura de ghidare a lamei.
Indicaţii pentru tensionarea lanţului:
Pentru asigurarea unei funcţionări sigure, lanţul
ferăstrăului trebuie să fi e tensionat corect. Veţi
recunoaşte tensionarea optimă atunci când lanţul
ferăstrăului poate fi ridicat cca. 2 mm la mijlocul
lamei. Deoarece lanţul ferăstrăului se încălzeşte
- 177 -
21.03.2024 12:33:45
21.03.2024 12:33:45