Herunterladen Inhalt Inhalt Diese Seite drucken

Eliminare - Vortice LINEO 250 QUIET Betriebsanleitung

Vorschau ausblenden Andere Handbücher für LINEO 250 QUIET:
Inhaltsverzeichnis

Werbung

ROMÂNĂ

Eliminare

ÎN UNELE ŢĂRI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ACEST PRODUS NU INTRĂ ÎN DOMENIUL DE APLICARE AL
LEGII NAŢIONALE DE RECEPTARE A DIRECTIVEI DEEE ȘI, PRIN URMARE, ÎN ACESTEA NU E ÎN VIGOARE
OBLIGAŢIA DE RECICLARE LA TERMINAREA DURATEI DE VIAŢĂ.
Atenţie
Acest produs e conform cu Directiva EU 2012/19/EC.
Simbolul pubelei barate de pe aparat indică faptul că produsul, la terminarea vieţii utile,
trebuie să fie tratat în mod separat faţă de deșeurile menajere și trebuie predat la un centru
de colectare pentru reciclarea aparatelor electrice și electronice sau trebuie predat
vânzătorului când se cumpără un aparat nou echivalent.
Utilizatorul e responsabil de predarea aparatului, la terminarea duratei de viaţă utilă, către
structurile corespunzătoare de colectare, sub pedeapsa sancţiunilor prevăzute de legislaţia
în vigoare privind deșeurile.
Colectarea diferenţiată corespunzătoare, pentru trimiterea ulterioară a aparatului casat spre a
fi reciclat, tratat și eliminat în mod compatibil cu mediul înconjurător, contribuie la evitarea
posibilelor
efecte negative asupra mediului și asupra sănătăţii persoanelor și favorizează reciclarea materialelor din care e
fabricat produsul.
Pentru informaţii mai detaliate privind
sistemele de colectare disponibile, adresaţi-vă serviciului local de eliminare a deșeurilor sau magazinului în care
a fost cumpărat produsul.
Producătorii și importatorii își îndeplinesc obligaţiile privind reciclarea, tratarea și eliminarea în mod compatibil cu
mediul înconjurător fie direct, fie prin participarea la un sistem colectiv.
62

Werbung

Inhaltsverzeichnis
loading

Diese Anleitung auch für:

Lineo 315 quiet

Inhaltsverzeichnis